Cele mai noi studii arata ca 30% dintre adultii tineri sunt afectati de eroziune dentara. De ce apare aceasta afectiune, cum se manifesta si in ce consta tratamentul – aflati citind acest articol.
Majoritatea pacientilor mei sunt oameni tineri, cu varsta cuprinsa intre 20 si 35 ani. Am observat si in cazul lor ceea ce studii recente confirma: eroziunea dentara afecteaza un numar enorm de tineri. Conform acestor studii, chiar si copiii sunt afectati de eroziunea dentara, fenomen care afecteaza smaltul dintilor si poate duce chiar si la pierderea acestora.
Cauza principala: stilul de viata
Eroziunea dentara apare mai ales la cei care consuma multe alimente acide. Aciditatea crescuta duce la subtierea in timp a smaltului dentar, la ingalbenirea dintilor si la pierderea stralucirii acestora. Netratata, eroziunea dentara poate duce la pierderea dintilor.
Alte afectiuni, precum bruxismul, anorexia si bulimia, pot agrava foarte rapid fenomenul de eroziune dentara.
Preventie si tratament
Evitati pe cat posibil alimentele si bauturile acidulate. Beti apa imediat dupa consumarea acestor alimente si bauturi pentru a reduce nivelul de aciditate.
Va recomand sa folositi o apa de gura cu fluor pentru a va proteja mai bine dantura. De asemenea, folositi o periuta cu peri moi sau extra-moi, iar in cazul in care suferiti de bruxism, protejati-va dantura purtand in fiecare noapte gutiera.
Asadar, cat mai putine alimente acide, beti multa apa intre mese, folositi periute moi si mergeti la controlul stomatologic cat mai des.